Fonduri Europene
S.C. GLOBUS SOFTWARE DEVELOPMENT COMPANY S.R.L., cu sediul în Municipiul Târgu Mureș, str. Romulus Guga, nr. 1, județul Mureș, a derulat, începând cu data de 03.08.2017, proiectul ” Inovarea si dezvoltarea sistemului Gloobus Service Bus (GSB) în vederea creșterii competitivității economiei naționale și internaționale”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Organism Intermediar pentru POC Axa Prioritară 2 – “Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă”, Obiectiv specific 2.2. „Creşterea contribuţiei sectorului TIC pentru competitivitatea economică”, Acţiunea 2.2.1 „Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere”.
Valoarea totală a proiectului este de 760.267,28 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 496.181,16 lei. Proiectul s-a implementat în localitatea Municipiul Târgu Mureș, str. Romulus Guga, nr. 1, județul Mureș pe o durată de 18 luni.
Rezultatele proiectului:
-1 aplicație inovativă până la sfârşitul perioadei de implementare a proiectului;
– 10 beneficiari (potentiali clienti) ai aplicației inovative – realizat prin proiect într-un interval de 3 ani după finalizarea proiectului
– Rentabilitatea investitiei privind dezvoltarea aplicatiei de peste 5% într-un interval de 3 ani după finalizarea proiectului (RI=5,8%)
Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Competitivitate 2014–2020.